22 aprilie 2014

Cramele Rotenberg - noi aparitii

    Fata de cativa diletanti din industria de profil, care s-au dat de ceasul mortii si au retezat orice legatura cand am indraznit sa spun ca un anumit vin de-al lor are anumite neajunsuri fata de anul precedent, sau fata de concurenta, de piata sau de bun simt, Rotenberg, cu tot ce inseamna sticlele si staff-ul din jur, s-a diferentiat. Oricat de mult ne-am ciondanit pe bloguri si Facebook, am primit invitatii de a (re)vedea crama, am primit vinuri vechi pe care nu le mai gaseam in magazine cand a fost vorba de vreun line-up unic in Romania. Nu-mi propun azi sa descopar/explic de unde si cum vine diferenta de educatie si implicit de atitudine. Hai sa vedem ce-i nou sub soarele de la Ceptura:

    Incep cu rose-ul 2013, pentru ca arata ceva nou in abordare fata de anii trecuti, cu rezultate pozitive: nivelul alcoolic este moderat, iar culoarea roz-portocaliu pal, in pas cu Provence si cu moda vremurilor in micul Paris. Nasul inclina spre cirese, avand un puternic contrast mineral, aproape iute si un subton floral. Gustativ cireasa urca destul de sus, e fidel naturala, are prospetime, are partea de suficienta hidro pentru la vara, are echilibru pentru pretentiosi, are savoare. L-am vazut prima oara acum o luna, la marele meci Romania-Franta la roze-uri, in care si-a invins oponentul, va urma adevarata emancipare in Centura Roz, editia a II-a, care urmeaza in scurt timp. Merg pe 84-85 de puncte, inca mai e loc de cizelare la sticla pana trece vremea rece de afara. Pretul mare (50 lei) indica un numar redus de sticle.
 
    Menestrel 2009: rubiniu-sangeriu colorat, DOC-CMD Dealu Marea Ceptura, 13,4% alcool. Paleta aromatica cu cateva repere identice cu Notorius, deosebindu-se prin iz-ul lemnos-vegetal care iese mai mult in fata (buna plierea pe retail), visina este inlocuita de o pruna carnoasa, apar diferite condimente de intensitate considerabila, dar apare si corcodusa aceea specifica cramei. Are un gust echilibrat, lasa impresia corecta de vin artizanal, chiar daca vanilat retronazal. Dezvolta arome de diferite fructe rosii salbatice si cacao, asezate pe o structura taninoasa usor amaruie, de astringenta medie. Presteaza frumos la capitolul amplitudine si postgust. Fata de 2007 pe care-l tin minte mai bine avem o imbunatatire la partea de aciditate - s-a integrat in peisaj - si-a mai cizelat niste unghiuri cam abrupte. Sa zicem un 83 dupa 3 zile de "judecata". In jur de 35 de lei in cam toate hypermarket-urile.

    Despre Notorius 2009 n-au mai ramas prea multe de spus, fiind un Menestrel mai frumos pieptanat, ca de Paste, cu deja legendara visina in plan apropiat, care doar incepe insa desfasurarea unui evantai din care mai fac parte prune parguite, corcoduse rosii, ciocolata, tulpini de telina, espresso virgin, fara zahar sau frisca. Atac dulceag, vanilat, astringenta barbateasca, structura cu tanin copt, savuros. Final mediu-scurt. 84 pct. Se impune o corelare a denumirilor, vezi eticheta Menestrel: Crama sau Cramele? Dealu sau Marea?

    Pentru sanatatea dumneavoastra si bunastarea buzunarului, consumati zilnic cateva portii de Evaluari Vinuri.


3 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. multumesc de comentarii
    2. sunt educat (daca se poate spune asa ceva) in Romania si nu in Romanica
    3. am uitat punctele: "dealul.....marea..." ;)>
    4. de acum inainte voi folosi comercial denumirea de Crama Rotenberg, ca e una. Din nenorocire, activitatea a fost inregistrata la plural caci "consilierii"mei lingvistico-comerciali mi-au spus ca suna mai tantos.
    5. prezentul comentariu nu inseamna ca nu imi rezerv dreptul de a ne contra in viitor.
    6. a propos, multumesc de aprecieri. imi incalzesc sufletul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc si eu pentru vizita si felicitari pentru vinuri. Impresia mea sincera e ca la Crama Rotenberg se fac pasi importanti din punct de vedere al calitatii an de an. Iar de cand ati adus sange proaspat, caracalean, imaginea s-a imbunatatit peste masura :)

      Ștergere