2 iunie 2016

Podere San Cristoforo

    Sangiovese e cultivat pe 2/3 din domeniul de 15ha de vie din Maremma - Toscana, al cramei San Cristoforo. Are 13% alcool, provine din agricultura bio-dinamica in curs de certificare - deja auzim asta la fiecare pas, e un curent international sustinut, dar inca timid in Romania, pentru ca e mult mai simplu cu "farmece" decat natur. 
    Vin nefiltrat, drojdii naturale, baricat 10 luni in "limousine" frantuzesti, 23.000 de sticle sub aceasta eticheta, 70 de lei in Romania, prin HappyWines. Rosu rubiniu cu tente granat, translucid, lacrimi marunte, dese, pe pahar. Nas de intensitate mediu-minus, fara inflexiuni lemnoase, cu fruct rosu de padure la baza, influentat usor de tuse vegetale, legume verzi, tabac, lemn dulce. Are un parfum aparte, alcool foarte bine integrat, corp light, atac auster, sec, subtil, urmat de taninuri mici, nisipoase la prima vedere, insa dispar, se topesc cand cauti sa le masori culoarea. Post nu prea lung, auster ca inceputul. 
    E de apreciat naturalul, originalul acestui soi, fara enzime, drojdii, pesticide si alti adjuvanti care, de cele mai multe ori fac vinul bun, insa pe termen lung - vezi incidenta cancerului in randul lucratorilor in vie din Bordeaux - nu stiu cat va rezista. 2013, anul de gratie in care s-a nascut Carandelle e considerat unul exceptional, insa momentul 2016 nu cred ca e cel mai reusit de exprimare - stim ca astea bune-s capricioase la cativa ani dupa nastere. Se simte potentialul superb, insa nu livreaza la maxim inca, l-as mai tine ceva vreme, sau l-as aerisi mai agresiv - pare in perioada oarba. Wine Enthusiast zice 90p, la fel ca Antonio Galloni, insa Parker pluseaza la 93, adaugand o descriere usor diferita fata de ce ziceam mai sus, scotand in evidenta fructe negre si aciditate mare, pe care le caut de juma' de ora si nu le prea gasesc. Anyway, 90WE e mai mult decat ok. 
    Recomand un tur de orizont pe cel mai simplu si complet site de vinuri din Romania, multe apelatiuni celebre au un raport calitate pret de-a dreptul naucitor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu